Papa propune în Sinagogă trei domenii de colaborare 7 - 18 Января 2010 - Flor Ortodox

Întrebare Preotului

Categorii

Statistica

Total
Utilizatori
Oaspeți
Online total: 1
Oaspeti: 1
Utilizatori: 0

Papa propune în Sinagogă trei domenii de colaborare 7

18 Decembrie 2010                                                                 Papa propune în Sinagogă trei domenii de colaborare 73 / 73

Papa Benedict al XVI-leaRecurgând la recunoaşterea comună a celor Zece Porunci, evreii şi creştinii pot şi trebuie să se unească în apărarea lui Dumnezeu, a vieţii şi a familiei, a propus Papa Benedict al XVI-lea vizitând astăzi sinagoga din Roma. Sfântul Părinte a devenit astăzi al doilea Pontif care vizitează această sinagogă după Papa Ioan Paul al II-lea, care a mers acolo acum aproape 24 de ani, în 1986. Dar este a treia sinagogă pe care o vizitează, după cea din Koln şi cea din New York.

Discursul său a fost o reflecţie asupra patrimoniului spiritual comun al evreilor şi creştinilor, reafirmând totodată eforturile pe care Scaunul Apostolic le-a făcut în timpul celui de-al doilea război mondial pentru salvarea evreilor. Episcopul Romei a subliniat în particular cele 10 Porunci ca "o lumină strălucitoare pentru principiile etice, pentru speranţă şi dialog, o stea călăuzitoare a credinţei şi moralei pentru poporul lui Dumnezeu". A spus apoi că Poruncile sunt "un far şi o normă de viaţă în dreptate şi iubire, un `mare cod etic` pentru întreaga omenire". Ele "aruncă lumină asupra binelui şi răului, adevărului şi falsităţii, dreptăţii şi nedreptăţii, şi sunt criteriile potrivite pentru conştiinţa fiecărei persoane umane".

În acest sens, Papa Benedict a spus că sunt "câteva posibile domenii de cooperare şi mărturie", alegând să sublinieze trei. "Cele 10 Porunci cer ca să îl recunoaştem un Domn, împotriva tentaţiei de a construi idoli, de a face chipuri de aur". Şi din moment ce "în lumea noastră sunt mulţi care nu îl cunosc pe Dumnezeu sau îl consideră superfluu" şi dat fiind că "au fost fabricaţi diverşi noi zei în faţa cărora oamenii se închină", evreii şi creştinii împărtăşesc o misiune comună. "Retrezirea deschiderii societăţii noastre faţă de dimensiunea transcendentă, mărturisindu-l pe Unul Dumnezeu, este o slujire preţioasă pe care evreii şi creştinii o pot face împreună". În al doilea rând, cele 10 Porunci "ne cheamă la respectarea vieţii şi la protejarea ei împotriva oricăror nedreptăţi şi abuzuri, recunoscând demnitatea fiinţei umane". Papa a continuat: "A da mărturie comună despre valoarea supremă a vieţii împotriva tuturor formelor de egoism reprezintă o contribuţie importantă pentru o lume nouă, în care să domnească dreptatea şi pacea."

În fine, Sfântul Părinte a afirmat că Decalogul ne cheamă să "conservăm şi să promovăm sanctitatea familiei, în care `da`-ul personal şi reciproc, credincios şi definitiv, al bărbatului şi al femeii, fac loc pentru viitor, pentru umanitatea autentică a fiecăruia, şi deschide în acelaşi timp către darul noii vieţi". Pontiful i-a îndemnat pe evrei şi pe creştini să dea mărturie despre faptul că "familia continuă să fie celula esenţială a societăţii şi mediul de bază în care se învaţă şi se practică virtuţile umane", susţinând că aceasta "este o misiune importantă în construirea unei lumi cu o faţă mai umană".


http://catholica.ro

Категория: Știri religioase | Просмотров: 454 | Добавил: Andrei | Рейтинг: 0.0/0
Всего комментариев: 0
Добавлять комментарии могут только зарегистрированные пользователи.
[ Регистрация | Вход ]

Calendar Ortodox