Mitropolitul Vladimir a săvârşit ieri prima Liturghie din Postul Mare - 19 Февраля 2010 - Flor Ortodox

Întrebare Preotului

Categorii

Statistica

Total
Utilizatori
Oaspeți
Online total: 1
Oaspeti: 1
Utilizatori: 0

Mitropolitul Vladimir a săvârşit ieri prima Liturghie din Postul Mare

Joi, 18 Februarie 2010 
Mitropolitul Vladimir a săvârşit ieri prima Liturghie din Postul Mare
Ieri, la Catedrala Mitropolitană un sobor de preoţi în frunte cu Înalt Prea Sfinţitul Mitropolit Vladimir a săvârşit prima Liturghie a darurilor mai înainte sfinţite din Postul Mare. Întreg serviciul divin a fost însoţit de o atmosferă sobră şi pioasă, specifică acestei perioade de înaltă importanţă duhovnicească pentru fiecare creştin dreptmăritor. Numărul mare de credincioşi pentru care Sfântul Locaş s-a dovedit neîncăpător în dimineaţa zilei, vorbeşte despre imoprtanţa pe care o dau creştinii Postului premergător sărbătorii Învierii Domnului nostru Iisus Hristos.
Î.P.S. Vladimir a vorbit în cuvântarea sa către adunarea binecredincioasă despre importanţa fiecărei zile şi a fiecărei clipe din Sfântul Post, atrăgându-le atenţia creştinilor că trebuie să trăiască la acelaşi nivel duhovnicesc tot parcursul acestei perioade de curăţire şi înălţare spirituală.
În timpul Liturghiei Monahul Cleopa (Todoşciuc) din Mănăstirea Dobruja a fost hirotonit în treapta de diacon.
www.mitropolia.md
Категория: Știri religioase | Просмотров: 437 | Добавил: Andrei | Рейтинг: 0.0/0
Всего комментариев: 0
Добавлять комментарии могут только зарегистрированные пользователи.
[ Регистрация | Вход ]

Calendar Ortodox