În Biserica Ortodoxă, astăzi, se face pomenirea celor adormiţi în dreapta credinţă - 6 Февраля 2010 - Flor Ortodox

Întrebare Preotului

Categorii

Statistica

Total
Utilizatori
Oaspeți
Online total: 1
Oaspeti: 1
Utilizatori: 0

În Biserica Ortodoxă, astăzi, se face pomenirea celor adormiţi în dreapta credinţă

Sâmbătă, 06 Februarie 2010 

În Biserica Ortodoxă, astăzi, se face pomenirea celor adormiţi în dreapta credinţă


În Sâmbăta dinaintea Duminicii Înfricoşătoarei Judecăţi, în Biserica Ortodoxă, se face pomenirea celor adormiţi în dreapta credinţă. Astfel, astăzi, 6 februarie, în toate bisericile şi în cimitire se va oficia slujba Parastasului, precedată de Sfânta Liturghie. Această pomenire generală a morţilor poartă numele de „Moşii de iarnă". De asemenea, slujbe de pomenire se oficiază în această zi şi în cimitire, la mormintele celor dragi, iar credincioşii fac milostenie pentru sufletele celor plecaţi în lumea veşniciei.
Pomenirea generală a morţilor se face în mod special în câteva sâmbete de peste an, şi anume în sâmbăta de dinaintea duminicii lăsatului sec de carne pentru Postul Mare (Moşii de iarnă), în sâmbăta de dinaintea duminicii Pogorârii Duhului Sfânt (Moşii de vară) şi în prima sâmbătă din luna noiembrie (Moşii de toamnă).
Sâmbăta Moşilor de iarnă face parte din zilele cu slujbe speciale, în care sunt pomeniţi cei plecaţi dintre noi, şi arată grija deosebită pe care creştinii o au faţă de cei care aşteaptă judecata lui Dumnezeu în lumea cealaltă, aşa cum cei vii aşteaptă judecata lui Dumnezeu aici, pe pământ. Aşa după cum se arată în cartea Triodului, la Moşii de iarnă facem pomenirea morţilor întrucât a doua zi se prăznuieşte a doua venire a lui Hristos şi înfricoşătoarea Judecată. S-a ales sâmbăta dinaintea Duminicii Înfricoşătoarei Judecăţi, pentru a arăta unitatea dintre cei vii şi cei morţi, exprimată prin aceeaşi nădejde, în învierea şi viaţa veşnică.
www.patriarhia.ro
Категория: Știri religioase | Просмотров: 414 | Добавил: Andrei | Рейтинг: 0.0/0
Всего комментариев: 0
Добавлять комментарии могут только зарегистрированные пользователи.
[ Регистрация | Вход ]

Calendar Ortodox