Naşterii celei după trup a Domnului Dumnezeului şi Mântuitorului nostru Iisus Hris - 14 Января 2011 - Flor Ortodox

Întrebare Preotului

Categorii

Statistica

Total
Utilizatori
Oaspeți
Online total: 1
Oaspeti: 1
Utilizatori: 0

Naşterii celei după trup a Domnului Dumnezeului şi Mântuitorului nostru Iisus Hris

Vineri, 07 Ianuarie 2011             

Naşterii celei după trup a Domnului Dumnezeului şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos. ( Vidio ).

Nasterea DomnuluiBunul Dumnezeu, văzând neamul omenesc chinuit de diavol, I s-a făcut milă de el. A trimis pe Arhanghelul Gavriil să zică Născătoarei de Dumnezeu: "Bucură-te ceea ce eşti plină de har, Domnul este cu tine!". Şi îndată S-a zămislit Domnul nostru Iisus Hristos, Fiul şi Cuvântul lui Dumnezeu, în preacuratul ei pântece. Când s-au împlinit nouă luni de la zămislire, ieşit-a porunca de la cezarul August ca să se înscrie toată lumea şi a fost trimis Quirinius în Ierusalim ca să facă înscrierea. Deci a venit şi Iosif, păzitorul Născătoarei de Dumnezeu, cu dânsa ca să se înscrie în Betleem. Şi când a venit vremea să nască Fecioara, n-a găsit casa, că era multă lume; de aceea a intrat într-o peşteră săracă şi acolo a născut, fără stricăciune, pe Domnul nostru Iisus Hristos. L-a înfăşat ca pe un prunc şi L-a culcat în ieslea vitelor. Acolo, între vite, au pus pe Ziditorul tuturor, pentru că avea să ne mântuiască pe noi de întinăciune. 

TROPARUL Naşterii Domnului:
"Naşterea Ta, Hristoase Dumnezeul nostru, răsărita lumii lumina cunoştinţei; că întru dânsa, cei ce slujeau stelelor de la stea s-au învăţat să se închine Ţie, Soarelui Dreptăţii, şi să Te cunoască pe Tine, Răsăritul cel de sus, Doamne, slavă Ţie.
"

CONDACUL Naşterii Domnului:
"Fecioara astăzi pe Cel mai presus de fiinţă naşte şi pământul peşteră Celui neapropiat aduce. Îngerii cu păstorii slavoslovesc şi magii cu steaua călătoresc. Că pentru noi S-a născut prunc tânăr, Dumnezeu Cel mai înainte de veci.
"








Категория: Știri religioase | Просмотров: 367 | Добавил: Andrei | Рейтинг: 0.0/0
Всего комментариев: 0
Добавлять комментарии могут только зарегистрированные пользователи.
[ Регистрация | Вход ]

Calendar Ortodox