Biserica Ortodoxă prăznuiește Intrarea Domnului nostru în Ierusalim - 9 Апреля 2012 - Flor Ortodox

Întrebare Preotului

Categorii

Statistica

Total
Utilizatori
Oaspeți
Online total: 1
Oaspeti: 1
Utilizatori: 0

Biserica Ortodoxă prăznuiește Intrarea Domnului nostru în Ierusalim

Duminica, 08 Aprilie 2012 

Biserica Ortodoxă prăznuiește Intrarea Domnului nostru în Ierusalim

În Duminica Floriilor, în biserici credincioşii primesc ramuri verzi de salcie, binecuvântate de preoţi. Aceste daruri sunt asociate începutului Patimilor Mântuitorului. Ramurile de salcie ne arată că, înainte de trădarea Domnului Hristos şi de planul uciderii Sale, noi mărturisim că El este Domnul vieţii şi al morţii.

Înainte de intrarea lui Hristos în Ierusalim, Mântuitorul l-a înviat pe Lazăr în Betania, iar în interpretarea Sfinţilor Părinţi, această minune, săvârşită înainte de pătimirile şi moartea Sa, a avut rolul de a-i întări pe ucenicii apropiaţi şi a-i încredinţa că El este izvorul vieţii şi biruitorul morţii. Apostolii trebuiau să înţeleagă că moartea nu are nici o stăpânire asupra Sa. Noi mărturisim în troparul Floriilor: "Învierea cea de obşte mai înainte de Patima Ta încredinţându-o, pe Lazăr din morţi l-ai sculat, Hristoase Dumnezeule". După această ultimă încredinţare, Domnul Hristos intră în Ierusalim, apropiindu-se de bunăvoie de suferinţe şi moarte. Noi privim şi suntem în acelaşi timp cutremuraţi pentru că ştim ce se va întâmpla, dar şi bucurându-ne şi slăvind pe Dumnezeu pentru că numai aşa ne-am ridicat şi ne-am sfinţit. Purtăm ramuri de salcie binecuvântate pentru că noi nu suntem spectatori, ci participăm la aceste evenimente. Tot ce se întâmplă acum nu sunt evenimente depănate de noi, ci ele constituie lucrarea lui Dumnezeu, tainică şi necunoscută, dar în acelaşi timp prevestită prin profeţii plini de Duh Sfânt şi aşteptată de neamul omenesc începând cu strămoşul Adam. Sfântul Ignatie Briancianinov spune că intrarea Domnului în Ierusalim pe mânz de asină semnifică refacerea chipului omului, restaurarea lui în starea din care a căzut. "Domnul a săvârşit această intrare ca împărat şi biruitor, pentru a încununa slujirea sa cu voinţa hotărâtoare: călcarea morţii prin moarte, îndepărtarea blestemului de la neamul omenesc prin luarea acestui blestem asupra Sa. El a săvârşit intrarea în cetatea împărătească pe mânzul asinei, pe care nimeni din oameni niciodată n-a şezut, ca să înapoieze omenirii vrednicia împărătească pierdută de strămoşul nostru, să i-o înapoieze prin suirea pe cruce", explică sfântul.
Ramuri verzi aduse ca unui Biruitor
Intrarea Domnului în Ierusalim a fost triumfală, un moment de glorie omenească, ce a apus foarte repede. Copiii evreilor aşterneau înaintea Lui veşminte şi ramuri de finic, unii le aruncau înainte, iar alţii le purtau în mâini şi strigau: "Osana, Fiul lui David, binecuvântat este Cel ce vine întru numele Domnului, Împăratul lui Israel". Această primire a fost văzută de Părinţi ca o mişcare a inimilor acestor prunci de către Duhul Sfânt spre a arăta în chip profetic taina Celui Care şedea smerit pe mânzul asinei. "Acest lucru s-a întâmplat pentru că Preasfântul Duh le-a mişcat inimile lor spre lauda şi slava lui Hristos. Prin stâlpări, adică prin ramuri fragede, s-a arătat mai dinainte biruinţa lui Hristos împotriva morţii, căci era obiceiul ca învingătorii în lupte sau războaie să fie cinstiţi şi însoţiţi în procesiuni triumfale cu ramuri de copaci verzi", se spune în sinaxarul praznicului. Noi, cei de astăzi, suntem îndemnaţi ca pe lângă ramurile verzi de salcie să avem şi "ramuri înţelegătoare", adică credinţa, rugăciunea şi slăvirea lui Dumnezeu. "Curăţindu-ne sufletele, să lăudăm pe Hristos prin credinţă, cu ramuri înţelegătoare, ca şi pruncii strigând cu glas mare Stăpânului: Bine eşti cuvântat, Mântuitorule, Care ai venit în lume să mântuieşti pe Adam din blestemul cel dintâi; duhovniceşte făcându-te Adam nou, Iubitorule de oameni, precum ai binevoit, Cuvinte, Cel ce ai rânduit toate spre folos, slavă Ţie!"
"Mânzul" înveşmântat cu învăţăturile Apostolilor
Mânzul de asină, pe care nimeni nu a şezut, este în viziunea Părinţilor Bisericii poporul păgân, care a fost chemat la lumină de Dumnezeu, care a fost mântuit din păcat. "Mânzul de asină ne închipuie pe noi, poporul care ne tragem din păgâni. Hristos şezând pe mânzul asinei şi odihnindu-Se pe el este proclamat înălţător de trofee, biruitor şi împărat al întregului pământ", se spune în sinaxar. Iar Sfântul Ignatie Briancianinov spune: "Intrarea în Ierusalim pe asin neînvăţat la călărit este o repetare a proorociei lui Moise - repetare nu prin cuvinte, ci prin simboluri. Moise a prevestit că neamurile se vor veseli de Domnul, iar iudeii vor fi lepădaţi. Aici, asinul neîmblânzit, pe care nimeni din oameni niciodată n-a şezut, îi închipuie pe păgâni". Apostolii au pus hainele lor pe mânzul pe care a şezut Domnul, iar acest lucru arată că învăţătura Apostolilor predată neamurilor L-a adus pe Hristos la ele. "Hainele Apostolilor sunt învăţătura lui Hristos, cea învăţată de ei neamurilor, şi S-a aşezat duhovniceşte pe neamuri Domnul, făcându-Se Dumnezeul lor. El i-a adus în Ierusalim, în sânul Bisericii Sale, în veşnica, nefăcută de mână cetate a lui Dumnezeu, în cetatea mântuirii şi fericirii. Iudeii lepădaţi erau de faţă. Ei vesteau cu gura: împăratul lui Israel, iar în sufletul, în Sinedriul lor, hotărâseră deja uciderea Mântuitorului", arată sfântul rus. Ignatie Briancianinov mai spune că mânzul închipuie pe omul împătimit, care este dezlegat de păcatele sale de Hristos.
"Mânzul asinei mai înseamnă şi altceva. Aceste cuvinte arată spre fiecare om mânat de pofte dobitoceşti, lipsit de libertatea sa duhovnicească, legat de împătimire şi de obişnuinţa vieţii trupeşti. Învăţătura lui Hristos desface asinul de iesle, adică de împlinirea voii păcătoase şi trupeşti. După aceea, Apostolii aduc asinul la Hristos, îşi pun pe asin hainele: pe el Se aşează Domnul şi săvârşeşte pe el intrarea în Ierusalim". Nu este suficientă numai lepădarea unei vieţi păcătoase, ci urmează cunoaşterea lui Hristos, o cunoaştere în care omul devine lăcaş în care Hristos să sălăşluiască duhovniceşte şi să fie Stăpân şi Împărat. "Asta mai înseamnă că după ce părăseşte viaţa păcătoasă, omul este adus la Evanghelie şi îmbrăcat, ca în nişte haine apostoleşti, în cea mai amănunţită şi mai subţire cunoaştere a lui Hristos şi a poruncilor Lui. Atunci Se aşază pe el Domnul, arătându-i-Se duhovniceşte şi sălăşluind duhovniceşte în el, precum a binevoit a făgădui: "Cel ce are poruncile Mele şi le păzeşte pe ele, acela este cel ce Mă iubeşte, şi cel ce Mă iubeşte, iubit va fi de Tatăl Meu. De Mă iubeşte cineva, a grăit El, cuvântul Meu va păzi; şi Eu îl voi iubi pe el, şi Mă voi arăta lui; şi Tatăl Meu îl va iubi pe el, şi la el vom veni, şi locaş la dânsul vom face"", arată Sfântul Ignatie Briancianinov.
Stâlpările şi sălciile verzi binecuvântate
Credincioşii primesc cu evlavie crenguţe de sălcii verzi binecuvântate, pe care le ţin în mâini în timpul Sfintei Liturghii de praznicul Floriilor. Sălciile sunt binecuvântate de preoţi în timpul slujbei Utreniei, după Psalmul 50. Preotul, luând cădelniţa, cădeşte în chipul crucii şi zice rugăciunea binecuvântării sălciilor: "Doamne, Dumnezeul nostru, Cel ce şezi pe heruvimi, Care ai arătat puterea Ta şi ai trimis pe Unul-Născut Fiul Tău, pe Domnul nostru Iisus Hristos, să mântuiască lumea prin Crucea, prin îngroparea şi prin Învierea Sa; iar El venind în Ierusalim, spre Patima cea de bunăvoie, poporul cel ce şedea în întuneric şi în umbra morţii, luând semnele biruinţei, adică ramuri de copac şi stâlpări de finic, mai înainte închipuind Învierea, L-au întâmpinat; Însuţi, Stăpâne, şi pe noi care, urmând pilda acelora, în această zi, mai înainte de prăznuire, ţinem în mâini stâlpări şi ramuri de copaci, păzeşte-ne şi ne întăreşte! Că precum acele popoare şi pruncii au strigat Ţie: Osana!, aşa şi noi, cu laude şi cu cântări duhovniceşti, să ne învrednicim făcătoarei de viaţă Învierii celei de-a treia zi, în Iisus Hristos Domnul nostru". Ramurile de salcie mai simbolizează în Biserica Ortodoxă pe fiecare credincios în parte, care este ca o mlădiţă din Copacul Hristos. În scrierea "Păstorul lui Hermas" creştinii sunt asemuiţi cu "ramuri de salcie purtătoare de rod ale copacului divin, care este Hristos". Sălciile sunt păstrate de credincioşi la icoane sau în loc curat, iar în unele locuri, atunci când este vremea rea, furtună sau grindină, se arde o crenguţă de salcie pentru potolirea urgiei.
www.ziarullumina.ro
Категория: Știri religioase | Просмотров: 214 | Добавил: Andrei | Рейтинг: 0.0/0
Всего комментариев: 0
Добавлять комментарии могут только зарегистрированные пользователи.
[ Регистрация | Вход ]

Calendar Ortodox